"Saltul in gol e impotriva naturii omului." - Clive Cussler, Aurul incasilor.
Probabil ca natura omului tine de urcus, de ascensiune, de cucerirea piscurilor montane... Dar dupa ce ai cucerit un varf, ce urmeaza? Poate un varf mai inalt ar fi raspunsul. Dar un varf mai inalt nu este neaparat adiacent varfului recent cucerit. Asta ce inseamna? Trebuie sa coboram poteci care ne duc spre valea dintre cele doua varfuri in cazul in care acestea fac parte din acelasi lant muntos. Daca tinta e mai indepartata vor fi cu siguranta mai multe pante, vai, rauri, poteci si chiar obstacole neprevazute de strabatut. Poate ca vor fi si zone mai putin interesante sau poate zone mai periculoase, dar nicidecum la fel de tentante sau spectaculoase ca destinatia urmatoare.
Este de asemenea posibil ca urmatorul pisc sa nu fie la fel de inalt ca cel pe care vrem sa il parasim din diverse motive. Totusi, ciar daca o altitudine mai mica nu ofera o perspectiva la fel de buna ca cea anterioara, reprezinta poate un loc mai potrivit unei noi stari de spirit care, poate, este indusa sau data de experienta acumulata in urma ascensiunilor precedente, sau, de ce nu, de trecerea timpului...
Indiferent de tinta, exista totusi o limita: cel mai inalt pisc. Ma intreb, oare, dupa acesta, ce mai urmeaza? Sa fie unul mai mic si mai confortabil? Inseamna ca viata noastra nu are un trend ascendent (oscilant, dar ascendent in ansamblu)? Sau trebuie sa ne planificam traseul astfel incat spre "apus" sa cucerim cel mai inalt munte? Dar cand e apusul? Si care este cel mai inalt "munte"?
vineri, 29 iulie 2011
marți, 19 iulie 2011
Shangri-La - citate
Nu ai cum sa stii si nici sa analizezi ce este iubirea, nu poti decat sa o traiesti!
Nici o inima nu se cucereste prin asalt!
Adevarata inteligenta este un exercitiu de sinapsa; consta in a face cu indrazneala legaturi intre fapte. In multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiati unul de altul, nu au nevoie decat sa-si creeze o punte care sa-i uneasca pentru a scoate la lumina concluzii noi, surprinzatoare.
Juliu Murillo - "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica"
Nici o inima nu se cucereste prin asalt!
Adevarata inteligenta este un exercitiu de sinapsa; consta in a face cu indrazneala legaturi intre fapte. In multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiati unul de altul, nu au nevoie decat sa-si creeze o punte care sa-i uneasca pentru a scoate la lumina concluzii noi, surprinzatoare.
Juliu Murillo - "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica"
Schimbul de noapte
De curand mi s-a sugerat sa incep sa scriu proza scurta. Si asta pentru ca ma intinsesem prea mult in a-mi spune pasul intr-o anumita problema. Dandu-mi seama ca spatiul respectiv nu era potrivit (ca dimensiune) pentru romane - nici macar pentru proza scurta - am concluzionat rapid ceea ce aveam de spus, urmand apoi sa primesc sugestia mentionata. Probabil ca respectiva prsoana a fost bine intentionata, dar chiar si acest gen literar presupune o anumita inclinare catre literatura, o anumita tehnica, un anumit stil si, nu in cele din urma, se presupune ca trebuie sa ai ceva de spus.
Ei bine, nu sunt sigur ca vreau sa ma ocup de proza scurta (cel putin din motivele de mai sus), dar acum nu am somn. Sunt in concediu, dar de peste opt ani lucrez in ture, sau schimburi cum le numesc unii. Turele noastre au o succesiune bine stabilita. Exista chiar si un coleg care, de fiecare data cand unul dintre noi este in concediu, in delegatie, sau are o anumita problema care il tine departe de serviciu, ii preia tura. Cand cel plecat se intoarce, revine in tura sa, urmand sa efectueze in continuare acelasi ciclu de ture.
Asa cum spuneam, sunt in concediu si acum, daca as fi fost la serviciu, as fi fost in tura de noapte. Cum organismul meu a "simtit" si s-a adaptat ritmului turei mele, acesta isi continua mersul, nestingherit de faptul ca la sfarsitul anului trecut, conform politicii firmei la care lucrez, mi-am programat o parte din concediul de odihna din acest an la sfarsitul lunii iunie...
In urma cu ceva timp ma aflam intr-o situatie similara (numai ca nu eram in concediu) si, pentru ca m-am gandit la insomnie, am apelat la internet, cea mai rapida sursa de informatii pentru a ma documenta despre acest subiect. Am spus "cea mai rapida sursa", nu cea mai veridica. Din legatura in legatura (ar trebui sa folosesc termenul link) am ajuns la termenul englezesc pentru ceea ce cred ca patesc eu acum si anume "shift work sleep disorder" (SWSD), adica dereglari ale somnului (sau insomnii) cauzate de lucrul in ture. Aceasta dereglare nu a fost indeajuns studiata nici macar in State, acolo unde se efectueaza tot felul de experimente, studii si cercetari. Analizele s-au concentrat pe cei ce lucreaza cate 4 sau 5 nopti consecutiv. Dintre concluziile studiilor am retinut faptul ca cei ce lucreaza in schimburi pot deveni irascibili (nu incercati sa ma verificati). Existau si cateva propuneri de remediere a acestei dereglari, sau a acestui tip particular de insomnie, dar acestea nu sunt solutii practice, astfel ca nici macar nu le voi mentiona.
Unul dintre colegii mei cu vechime mult mai mare decat a mea a precizat ca un dezavantaj al lucrului in ture este socializarea, mai exact ruperea relatiilor cu prietenii datorita faptului ca sfarsiturile de saptamana sau dupa amiezele, cand exista posibilitatea intalnirilor cu acestia, sunt ocupate de ture...
Un alt coleg mi-a spus ca si-a pierdut rabdarea de a mai citi asa cum o facea inainte de a lucra in ture. Mi-a confirmat ca nu sunt singurul.
Lucrul in ture intr-un sistem cu un regim "semi-militarizat", cum este numit de unii sistemul din care face parte si firma la care lucrez, un sistem cu o ierarhie bine pusa la punct si in care dispozitiile se executa imediat ce au fost primite, dupa care se confirma efectuarea lor, mi-a schimbat oarecum si viata particulara. Astfel, daca imi spui ca maine ne vom intalni, sau ma vei suna la o anumita ora, iar dupa doua-trei minute nu ai aparut sau nu ai sunat, atunci incep sa imi pierd rabdarea... Prea multa disciplina nu e buna. Poate doar in armata...
Nu vreau sa se inteleaga ca nu imi place sa lucrez in ture! Pentru mine acest regim constituie un avantaj pentru ca inca din adolescenta preferam sa ma culc mai tarziu decat cei de varsta mea. De fapt nu as numi-o preferinta. Pur si simplu adormeam mai tarziu. Cu timpul aceasta ora de somn a inceput sa devina obisnuinta pentru organismul meu, astfel incat acum singurele ture care ma deranjeaza sunt cele de dimineata. Asta pentru ca doar doua zile din zece trebuie sa ma trezesc devreme in situatia in care in celelalte opt ma trezesc fara alarma de la ceas. Mai mult, in alte doua dimineti, cand lumea pleaca la serviciu, eu ajung acasa si, tacticos imi iau pijamaua si ma culc! Dorm exact opt ore cat a durat tura de noapte. Cum dupa opt ore de somn urmeaza saisprezece ore care sa completeze "ziua" de douazeci si patru de ore, faceti un calcul sa vedeti cam cand ar trebui sa ma culc din nou! Dupa doua astfel de zile bioritmul este complet dereglat si lucratorul in ture incearca sa revina cu el la "normal". Mult succes! i-as spune, dar dupa ce se va chinui vreo cateva zile va trebui sa o ia de la inceput, asa ca mai bine nu mai regleaza nimic! Acesta este si motivul pentru care eu niciodata nu am incercat sa ma fortez sa adorm atunci cand nu imi este somn (desi pentru cel ce nu lucreaza in ture ar fi ora obisnuita de somn).
Deoarece nu am analizat, si nici nu o voi face, modul in care colegii suporta lucrul in ture, nu pot spune decat ca unul dintre "somniferele" mele este internetul. Daca va ajuta in vreun fel aceasta informatie, nu pot decat sa ma bucur! Si pentru ca am folosit aceasta modalitate de exprimare "nu pot decat sa ma bucur", vreau sa precizez ca unii au fost deranjati cand am folosit-o, dar va asigur ca este utilizata ca atare, fara nici o intentie de a leza sentimentele cuiva!
Si ca sa inchei, voi aminti ceea ce a spus un fost coleg de facultate care a ocupat o functie similara in tura si care a renuntat dupa doar cativa ani (circa cinci ani): m-am gandit inainte de toate la sanatatea mea!
Ei bine, nu sunt sigur ca vreau sa ma ocup de proza scurta (cel putin din motivele de mai sus), dar acum nu am somn. Sunt in concediu, dar de peste opt ani lucrez in ture, sau schimburi cum le numesc unii. Turele noastre au o succesiune bine stabilita. Exista chiar si un coleg care, de fiecare data cand unul dintre noi este in concediu, in delegatie, sau are o anumita problema care il tine departe de serviciu, ii preia tura. Cand cel plecat se intoarce, revine in tura sa, urmand sa efectueze in continuare acelasi ciclu de ture.
Asa cum spuneam, sunt in concediu si acum, daca as fi fost la serviciu, as fi fost in tura de noapte. Cum organismul meu a "simtit" si s-a adaptat ritmului turei mele, acesta isi continua mersul, nestingherit de faptul ca la sfarsitul anului trecut, conform politicii firmei la care lucrez, mi-am programat o parte din concediul de odihna din acest an la sfarsitul lunii iunie...
In urma cu ceva timp ma aflam intr-o situatie similara (numai ca nu eram in concediu) si, pentru ca m-am gandit la insomnie, am apelat la internet, cea mai rapida sursa de informatii pentru a ma documenta despre acest subiect. Am spus "cea mai rapida sursa", nu cea mai veridica. Din legatura in legatura (ar trebui sa folosesc termenul link) am ajuns la termenul englezesc pentru ceea ce cred ca patesc eu acum si anume "shift work sleep disorder" (SWSD), adica dereglari ale somnului (sau insomnii) cauzate de lucrul in ture. Aceasta dereglare nu a fost indeajuns studiata nici macar in State, acolo unde se efectueaza tot felul de experimente, studii si cercetari. Analizele s-au concentrat pe cei ce lucreaza cate 4 sau 5 nopti consecutiv. Dintre concluziile studiilor am retinut faptul ca cei ce lucreaza in schimburi pot deveni irascibili (nu incercati sa ma verificati). Existau si cateva propuneri de remediere a acestei dereglari, sau a acestui tip particular de insomnie, dar acestea nu sunt solutii practice, astfel ca nici macar nu le voi mentiona.
Unul dintre colegii mei cu vechime mult mai mare decat a mea a precizat ca un dezavantaj al lucrului in ture este socializarea, mai exact ruperea relatiilor cu prietenii datorita faptului ca sfarsiturile de saptamana sau dupa amiezele, cand exista posibilitatea intalnirilor cu acestia, sunt ocupate de ture...
Un alt coleg mi-a spus ca si-a pierdut rabdarea de a mai citi asa cum o facea inainte de a lucra in ture. Mi-a confirmat ca nu sunt singurul.
Lucrul in ture intr-un sistem cu un regim "semi-militarizat", cum este numit de unii sistemul din care face parte si firma la care lucrez, un sistem cu o ierarhie bine pusa la punct si in care dispozitiile se executa imediat ce au fost primite, dupa care se confirma efectuarea lor, mi-a schimbat oarecum si viata particulara. Astfel, daca imi spui ca maine ne vom intalni, sau ma vei suna la o anumita ora, iar dupa doua-trei minute nu ai aparut sau nu ai sunat, atunci incep sa imi pierd rabdarea... Prea multa disciplina nu e buna. Poate doar in armata...
Nu vreau sa se inteleaga ca nu imi place sa lucrez in ture! Pentru mine acest regim constituie un avantaj pentru ca inca din adolescenta preferam sa ma culc mai tarziu decat cei de varsta mea. De fapt nu as numi-o preferinta. Pur si simplu adormeam mai tarziu. Cu timpul aceasta ora de somn a inceput sa devina obisnuinta pentru organismul meu, astfel incat acum singurele ture care ma deranjeaza sunt cele de dimineata. Asta pentru ca doar doua zile din zece trebuie sa ma trezesc devreme in situatia in care in celelalte opt ma trezesc fara alarma de la ceas. Mai mult, in alte doua dimineti, cand lumea pleaca la serviciu, eu ajung acasa si, tacticos imi iau pijamaua si ma culc! Dorm exact opt ore cat a durat tura de noapte. Cum dupa opt ore de somn urmeaza saisprezece ore care sa completeze "ziua" de douazeci si patru de ore, faceti un calcul sa vedeti cam cand ar trebui sa ma culc din nou! Dupa doua astfel de zile bioritmul este complet dereglat si lucratorul in ture incearca sa revina cu el la "normal". Mult succes! i-as spune, dar dupa ce se va chinui vreo cateva zile va trebui sa o ia de la inceput, asa ca mai bine nu mai regleaza nimic! Acesta este si motivul pentru care eu niciodata nu am incercat sa ma fortez sa adorm atunci cand nu imi este somn (desi pentru cel ce nu lucreaza in ture ar fi ora obisnuita de somn).
Deoarece nu am analizat, si nici nu o voi face, modul in care colegii suporta lucrul in ture, nu pot spune decat ca unul dintre "somniferele" mele este internetul. Daca va ajuta in vreun fel aceasta informatie, nu pot decat sa ma bucur! Si pentru ca am folosit aceasta modalitate de exprimare "nu pot decat sa ma bucur", vreau sa precizez ca unii au fost deranjati cand am folosit-o, dar va asigur ca este utilizata ca atare, fara nici o intentie de a leza sentimentele cuiva!
Si ca sa inchei, voi aminti ceea ce a spus un fost coleg de facultate care a ocupat o functie similara in tura si care a renuntat dupa doar cativa ani (circa cinci ani): m-am gandit inainte de toate la sanatatea mea!
Shangri-La. Crucea de sub Antarctica
De mult timp nu a reusit un roman sa ma captiveze asa cum a reusit "Shangri-La. Crucea de sub Antarctica". Autorul exploateaza o bresa a informatiilor finalului celui de-al doilea razboi mondial (sau o pastrare a unor acestora cu eticheta "top secret"), explicand unele evenimente ale istoriei contemporane privite dintr-o alta perspectiva: nu pasim pe apa nu pentru ca stim ca ne vom scufunda, ci pentru ca asa am fost invatati! El reuseste sa asambleze si sa dezvaluie un puzzle naucitor despre personajele ce par a conduce destinele acestei planete, membri ai organizatiei Ultima Thule. Pentru ca actiunea se desfasoara uneori contra cronometru (unuia dintre protagonisti sugerandu-i-se la un moment dat sa isi schimbe ceasul elvetian pentru ca ii ramanea in urma), dar o parte dintre personaje sunt fosti participanti ai unor evenimente mai putin cunoscute de la sfarsitul ultimei conflagratii mondiale, Julio Murillo ne poarta din Germania in Statele Unite, din Franta in Spania si din Marea Britanie in Antarctica. Acesta reuseste sa tina cititorul cu sufletul la gura iar, cand lucrurile par a se indrepta pe un fagas normal, o noua rasturnare de situatie necesita noi dezvaluiri, noi informatii pentru completarea puzzle-ului ce devine din ce in ce mai complicat, dar totusi mai bine conturat. Sa fie oare omenirea in drum spre un nou razboi mondial, unul pentru resursele de energie sau pur si simplu unul pentru apa? Finalul pare fericit... dar Murillo nu este un regizor hollywoodian, ci laureat al Premiului pentru Roman Istoric Alfonso al X-lea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)