○
In urma cu ceva timp, am dat curs unei cereri a Duniei. Comentariile mele se pare ca au facut-o pe Paula sa imi daruiasca mie Parfumul! Drept multumire, scriu aceste randuri insotite de mai multe citate preluate pe masura ce inaintam in aromele frantuzesti, de la Paris pana in Provence si inapoi la Paris.
Partea intai
Invinsese, fiindca traia, si avea chiar un cuantum de libertate, ceea ce era de ajuns pentru a supravietui. (33)
Exista o forta de convingere a miresmei, mai puternica decat aceea a cuvantului, privirii, simtirii si vointei. Ea nu poate fi respinsa, ne patrunde-n plamani ca aerul respirat, se revarsa in noi, ne umple intru totul, nu exista impotriva sa nici un mijloc. (83)
Cand isi pricepu neizbanda, renunta la experiente si se imbolnavi de moarte. (99)
Voia sa-si dezvaluie lui insusi propriul sine, nimic altceva decat propriul sine, pe care il socotea mai minunat decat tot ce avea de oferit lumea de afara. (107)
Partea a doua
Pana acum crezuse ca din pricina lumii in general trebuia el sa se incovoaie. Dar nu lumea era de vina, ci oamenii. Cu lumea, lumea golita de oameni, parea ca se poate trai. (112)
Cine devenea stapan peste miresme, stapanea si inimile oamenilor. (149)
Isi dadea seama ca, in fond, ar fi putut sa le spuna oamenilor orice. Odata ce capatau incredere in el -- si asta, de cum luau prima gura din mirosul sau artificial -- ar fi crezut orice le-ar fi inventat. (153)
Partea a treia
Prieteni sau cunostinte mai apropiate nu avea, dar se ingrijea cu pedanterie sa nu treaca drept arogant sau izolat. (171)
Ceea ce isi dorea era mireasma anumitor oameni: acele rare fapturi care inspira iubire. (178)
Era ostenit. Dar nu voia sa doarma, fiindca in timpul lucrului nu se cuvenea sa doarma, chiar daca lucrul consta numai din asteptare. [...] Si totusi nu i se paruse niciodata ca vegheaza acele treburi ce apareau rand pe rand, ci ca veghea are propriul ei sens. [...] Somnul ar fi primejduit spiritul izbandei. (204)
Asa ca multi, mai ales naivii din fire, nu stiau ce altceva sa faca decat sa mearga la biserica sa se roage. (209)
In taina dorea fiecare sa auda vestea cumplita, cu singura speranta ca nu-l va lovi pe el, ci pe altcineva. (210)
Mai tarziu? Ce avea sa faca mai tarziu? Nu stia. Poate sa-si reia viata obisnuita, poate sa se insoare, sa conceapa un fiu, ori sa moara. Ii era totuna. I se parea atat de fara sens sa se gandeasca la asta, de parca s-ar fi gandit ce-o sa faca dupa propria moarte: nimic, desigur. Nimic din ce-ar fi putut sti de pe acum. (218)
Si isi desfacu bratele, sa intampine ingerul care se repezea asupra-i. (227)
Oamenii lucrau cu harnicie, dormeau bine, isi vedeau de treburi si se credeau onesti. (232)
Partea a patra
Erau neobisnuit de mandri. Pentru prima oara faptuisera ceva din iubire. (237)
